Ce trebuie să verifici înainte de a deschide o afacere în HoReCa

Orice business profitabil și de succes are la bază un plan complex și bine organizat. Pentru un antreprenor HoReCa la început de drum, startul poate fi copleșitor și stresant. Poate te simți dezorientat și te acaparează tot felul de griji:

Cum se diferențiază ideea mea de business de cele existente pe piață? Care sunt riscurile cu care se confruntă afacerea mea și ce metode am creat pentru a le evita? Cum atrag clienți și mă fac remarcat într-o industrie suprasaturată?

Pentru a diminua din griji și frământări, informează-te. Înainte de a-ți deschide un local, fie acesta o cafenea, un restaurant sau un hotel, ia în considerare următoarele aspecte:

1.Search & research

Stabilește clar conceptul pe care vrei să-l vinzi potențialilor clienți, respectiv tipul de gastronomie pe care îl servești. Oamenii care vizitează localul cumpără atât un serviciu, cât și experiența. Pornește de la categoriile „The Big Four” (Fast Food, Fast Casual, Casual Dining și Fine Dining) și vezi unde se încadrează localul tău (și ce îl scoate în evidență).

Pune-ți întrebări. Câte mașini trec pe lângă locația restaurantului pe zi? La ce oră a zilei zona e cea mai aglomerată, respectiv, pustie? Cum poți crește vizibilitatea afacerii tale? Spațiul pe care îl închiriezi îți pune la dispoziție echipament sau vei fi nevoit să investești și în asta?

Locația e importantă fiindcă determină vizibilitatea pe care o primește afacerea ta. E mai profitabil să investești mulți bani într-o amplasare benefică a locului; dacă locația ta e greu de găsit, trebuie să compensezi financiar pe partea de promovare și asta determină aceleași costuri în final. Pentru business-uri HoReCa, zona centrală a unui oraș e cel mai potrivit loc, fiindcă e reperul general pentru întâlniri și e mereu aglomerată, dar amplasarea depinde și de publicul țintă căruia i se adresează afacerea ta. Dacă e o cafenea to-go, ar funcționa lângă un liceu sau o facultate. Un restaurant fine dine, spre exemplu, ar fi potrivit în apropierea unui teatru sau a unui muzeu.

dg1.jpg

Interiorul și arhitectura localului tău sunt esențiale și fac parte din experiența clientului. Ele reprezintă primul contact pe care un potențial client le are cu business-ul tău și reflectă gradul tău de implicare ca proprietar al acestuia (dacă împrejurimile localului sunt curate, geamurile îngrijite, numele vizibil, etc). În mod ideal, 60% din spațiu trebuie alocat zonei de servire a mesei și restul e ocupat de bucătărie, debara, etc. Pune preț pe lumină, scaune confortabile și culori. Nu uita de miros. Conform unui studiu, mirosul potrivit poate crește vânzările cu până la 300%. Un miros de cafea proaspătă sau pizza poate ademeni clienții în localul tău.

2.Configurează echipa și planul de investiții

Redactează un plan de business în care să descrii compania, să faci o analiză a pieței, să notezi staff-ul de care ai nevoie, serviciile pe care le oferi, publicului căruia se adresează afacerea ta, planul de marketing și cel financiar. Poți obține sprijinul unor sponsori sau investitori pe parcurs, după ce îi convingi că business-ul tău are potențial și funcționează. Fii precaut în angajarea staff-ului. Calitatea serviciilor pe care le afișează chelnerii din restaurantul tău influențează experiența clientului și, deci, review-ul pe care îl va primi afacerea ta.

Statisticile arată că, dintre clienții cu experiențe pozitive în localuri, 60% au afirmat că ar reveni în același loc, 39% spun că o experiență bună i-ar determina să cheltuie mai mult și 41% au recomandat restaurantul familiei și prietenilor. În schimb, 73% dintre clienții dezamăgiți de servicii (care nu au fost remediate) au împărtășit experiențele lor negative altor oameni. Selectează doar angajați de calitate pentru a nu-ți pune business-ul în pericol. 51% din proprietarii de restaurante tratează angajarea unui staff bun ca o provocare din calea succesului, motiv pentru care 68% oferă un ghid informativ pentru noii angajați.

Achiziționează echipamentul necesar sau, în cazul în care beneficiezi de echipament, estimează-i randamentul și renovează-l (dacă este necesar). Cumpără mobilă și elemente de decor. Nu subestima impactul celor din urmă. Dacă sunt integrate strategic, pot influența clienții să comande mai mult, să rămână mai puțin în restaurant, etc. Ia în calculul costurilor și uniforma personalului.

3.Planifică meniul

Oferă diversitate, dar și echilibru. Asigură-te că există o combinație dintre clasic și nou. Poți vinde, spre exemplu, un preparat clasic, dar care să-ți reprezinte brandul. Asigură-te totuși că există și versiunea lui old school, pentru a nu elimina potențiali clienți. Verifică competiția. Explorează ce oferă alte localuri la 10 minute de ușa restaurantului tău. Compară prețurile, diversitatea, conceptul. Creează un meniu pe măsura competiției tale, dar consideră să oferi ceva în plus ce ei nu au. Fii realist privind capacitatea bucătăriei tale și nu copleși clienții cu prea multe opțiuni. Limitează meniul la câte 7-8 preparate din fiecare categorie. Meniul ar trebui să fie simplu și ușor de parcurs, fără jargon culinar. Studiază psihologia culorilor și alege-le pe cele mai potrivite pentru meniul tău. Realizează fotografii clare și atractive. Calculează costurile pe care le implică fiecare produs pe care îl oferi. poza art.jpg

Poți alege varianta mai ușoară a unui meniu digital, prin cod QR. Menoo îți oferă o lună pentru a testa avantajele variantei Premium. Despre de ce să alegi un meniu digital în locul unuia tradițional am scris aici.

4.Creează planul de coordonare și organizare a personalului

Decide-te asupra numărului de oameni pe care îi angajezi. Planifică niște sesiuni de training și stabilește programul de muncă al tuturor angajaților în funcție de nișa de clienți. Trasează clar responsabilitățile fiecărui angajat și asigură-te că-și îndeplinește cu succes sarcinile. Nu uita să oferi feedback constructiv și încurajări.

5.Pune accent pe marketing și promovare

Creează prezență online pe conturile de socializare cele mai folosite de către nișa de clienți. Colaborează cu influenceri (la început locali), fotografi, food bloggeri, etc. Postează feedback-ul pozitiv al clienților și promovează-ți serviciile prin fotografii, story-uri, etc. Prezintă într-un mod autentic conceptul afacerii tale, povestea ta și cum a pornit totul. Extinde-ți afacerea prin deschiderea unor conturi de Google MyBusiness, Trip Advisor sau Yelp. Cumpără un domeniu și creează un site Web asociat afacerii tale. mana5280-ecupcqEhZbo-unsplash (1).jpg

6.Ultimele retușuri și deschiderea afacerii

Asigură-te că ai stocul necesar pentru perioada deschiderii și că echipamentele funcționează. Dacă optezi pentru un meniu cu cod QR, asigură-te că ai câteva versiuni ale meniurilor printate și în restaurant. Invită oamenii să se convingă de localul tău. Organizează pentru început două evenimente: primul pentru degustarea meniului, al doilea pentru atragerea clienților.

GANDURI FINALE.png

Să deschizi un business nu e ușor, la fel cum e și să-l conduci. Fii atent la detalii și construiește o afacere orientată pe nevoile clientului. Experiența acestuia cântărește mai mult ca un decor frumos sau o cafea bună. Mult noroc și inspirație!

Ai nevoie de ajutor?
Dacă ai nevoie de ajutor, lasă-ne telefonul sau adresa ta de email și te contactăm noi!